ASOCIAŢIA GAL URBAN CORVINIA HUNEDOARA derulează în baza contractului de finanţare POCU/390/5/1/123493 din 10.09.2018 proiectul „SPRIJIN PENTRU FUNCŢIONAREA GAL URBAN CORVINIA HUNEDOARA”, cod SMIS 123493, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectivul tematic 9 Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, prioritatea de investiţii 9 vi, Obiectivul specific 5.1, în cadrul apelului “SPRIJIN PENTRU FUNCŢIONAREA GRUPURILOR DE ACŢIUNE LOCALĂ PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE LOCALĂ LA NIVELUL ORAŞELOR CU PESTE 20.000 LOCUITORI” – Etapa a III-a mecanismului DLRC – Regiuni mai puţin dezvoltate (Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii).
Valoarea totală a proiectului reprezintă 1.628.375,00 lei din care 1.546.956,26 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fonduri Europene.
Durata de implementare a proiectului este 10 septembrie 2018 – 31 octombrie 2023.
Rezultatele intermediare, obținute până la data prezentă, sunt:
- Funcționarea eficientă a GAL, concretizată cel puţin în următoarele aspecte:
– lansarea apelurilor de propuneri, selecția şi contractarea proiectelor, monitorizarea şi evaluarea lor
– derularea eficientă a proceselor operaționale, aplicând principiile de transparență, non-discriminare, eficiență, eficacitate şi utilitate, evitarea conflictului de interese şi durabilitate
- Comunitate locală animată, implicată şi participativă în activitatea GAL şi implementarea SDL, concretizată în participarea la funcționarea GAL, în cadrul celor 5 proiecte prin POR și 8 proiecte prin POCU, aflate în diferite stadii de implementare.
Conferinţa de prezentare a rezultatelor intermediare ale proiectului „SPRIJIN PENTRU FUNCŢIONAREA GAL URBAN CORVINIA HUNEDOARA”, cod POCU/390/5/1/123493, va avea loc în 29 septembrie 2022, începând cu ora 13:00, la Centrul de Recreere Pensionari, situat pe Bdul Corvin, nr. 9 bis din municipiul Hunedoara.